Mreana (Barbus «Linnaeus»)

Peste al raurilor noastre de ses si colinare, mreana este raspandita in aproape toate raurile Europei. Datorita plasticitatii organismului, aceasta specie a dat numeroase subspecii in raurile din Balcani, Caucaz si chiar in raurile din bazinul Marii Negre. Gura mrenei este caracteristica, situata sub bot, prevazuta cu buze carnoase, de pe care pleaca doua perechi de mustati. Radia cea mai inalta a dorsalei este ingrosata, osificata si zimtata in partea posterioara. Culoarea generala a corpului este galbena-murdara, stropita cu pete mai inchise, abdomenul fiind galben deschis, iar aripioarele dorsala si codala avand margini inchise. Restul aripioarelor sunt roscate. In timpul reproducerii, pe corpul masculilor apar niste tuberculi granulosi numiti "podoabele dragostei". Mreana, recunoscuta ca un abil inotator, ca peste iubitor de apa curgatoare, isi afla salas in Dunare si toti afluentii ei mari, urcand pana in regiunea de munte. In Dunare, de regula, se gasesc exemplare mari, batrane, care ajung la peste 80-85 cm lungime si 8-10 kg greutate. Exemplarele obisnuite cu talia de 30-40 cm si greutatea de 0,300 kg. Masculii ating maturitatea sexuala la varsta de 2 ani, iar femelele la 3 ani. Pentru reproducere, mreana migreaza in partea superioara a raurilor, la apa mai curata. Cand isi leapada icrele, in mai-iunie, femelele se aduna in calduri, care sunt urmate de barbatusi, apoi de puiet si pornesc "alaiul de nunta". In regiunile superioare ale raurilor, in portiunile unde curentul este mai slab, pe fund de prundis sau pe fund nisipos, femela depune 15.000 - 32.000 icre mici. Mreana este un peste sperios, el isi cauta hrana catre seara sau in timpul noptii, consumand viermisori, larve, insecte, moluste mici. Ritmul lui de crestere este foarte lent. Mreana este pestele cel mai cunoscut de pescarii sportivi ce pescuiesc in rauri, folosind drept nada rame rosii si albe, viermisori, cascaval, branza topita, grau fiert etc. Carnea este gustoasa, desi este plina de oase marunte, dar este apreciata, pe cand icrele (atentie!) sunt otravitoare si nu pot fi consumate nici chiar cand sunt fierte.