Solunar pescuit : August

Solunar preluat de pe www.aventurilapescuit.ro

Sondarea apei

Inainte de a incepe orice partida de pescuit este necesar si obligatoriu sa aveti o idee despre adincimea apei si conformatia structurii pe care pescuiti . Exista o larga paleta de metode folosite in acest scop de pescarii din toata lumea .


Trebuie spus ca in orice partida de pescuit , pe lacuri , pe riuri sau pe mari si oceane ,adincimea apei in care pescuim ne da informatii importante asupra speciilor de pesti care habiteaza in locul respectiv , asupra nadelor si momelilor pe care urmeaza sa le folosim si in combinatie cu un studiu asupra structurii fundului de apa , asupra monturilor ce urmeaza sa le folosim . Nu trebuie minimalizata niciodata importanta acestui studiu , nu de putine ori acesta fiind decisiv in succesul unei partide de pescuit
Cea mai simpla dar si cea mai costisitoare varianta de studiere a apei este sonarul .

Acesta ne va arata adincimile , temperatura apei , structura fundului precum si numarul si marimea pestilor din zona studiata . In schimb , costurile de achizitionare a unui sonar si a unei barci , chiar si gonflabila , nu este neglijabil . In plus , in majoritatea competitiilor de pescuit (la crap sau la rapitor ) , folosirea sonarelor este interzisa
O alta varianta mai ieftina , care se foloseste de ani buni , este mult mai simpla si se bazeaza pe folosirea unei combinatii de plumb si marker , atasate pe lanseta cu care urmeaza sa pescuim . Metoda este clasica si nu are nimic personal in ea . Este chiar atit de simpla incit multi pescari nu o folosesc corect . Trebuie mentionat de la inceput ca metoda nu cere echipament special , strictul necesar fiind un plumb greu , culisabil pe fir , si un marker confectionat din orice material cu flotabilitate superioara si vizibilitate marita


Pentru ca numai masurarea adincimii apei nu este de cele mai multe ori suficienta si pescarul doreste si o harta imaginara a structurilor fundului de apa , cei de la FOX INTERNATIONAL au gasit solutia universala . De ceva vreme am descoperit setul de 2 plumbi EXPLORER FEATURE FINDINGS . Vom incerca sa explicam ce ofera acest set de plumbi si care este utilizarea lor corecta , ca o varianta simpla , la indemina tuturor , pentru studierea locului de pescuit .

Astfel , primul plumb din set se prezinta in 2 variante de greutate ( 3 oz respectiv 4 oz ) si are forma unei bile sferice prevazute cu protuberante pe toata suprafata . Acest plumb este excelent in studierea structurii fundului de apa . Sa explicam cum se foloseste si care sunt meritele acestui "explorator" .
Modul de utilizare este banal - plumbul se ataseaza in capatul liniei principale si este lansat catre zona care urmeaza a fi studiata . Forma sferica si lipsa de colturi si forme ascutite , face ca acest plumb sa se strecoare fara sa se agate prin cele mai dificile structuri submerse si sa transmita catre pescar semnale puternice ; minima experienta a unui pescar il va face sa inteleaga aceste semnale si sa le traduca intr-un limbaj concret - craci ; acumulari de ierburi ; mal adinc ; busteni scufundati ; rizomi de stuf ; gropane ; praguri ; platouri ; etc . Prin simpla mulinare pe fundul apei a acestui plumb explorator putem sa ne facem o impresie generala asupra structurii zonei in care urmeaza sa pescuim . De aici mai departe intervine strategia fiecaruia in alegerea locului de pescuit ! Nu trebuie sa insistam asupra importantei alegerii unei zone optime de pescuit si nu sunt putini pescarii care cauta structuri puternice in apa ; aceste structuri , in general , "tin peste" . Identificare pragurilor - platourilor - structurilor scufundate - etc sunt esentiale pentru un pescuit de calitate , indiferent de specia cautata . Nu cred ca are rost sa insistam si asupra importantei gasirii pragului in apa curgatoare . Zona de prag este cautata de peste pentru ca ofera in primul rind protectie si in al doilea rind o seama de cuptoare imerse si alte strucuturi blocabile in curent , zone bogate in hrana , destul de aproape de mal astfel incit curentul sa nu spele microelementele nutritive . Daca ne permiteti comparatia - asa cum reciful sau epavele sunt cele mai potrivite zone pentru pescuitul oceanic asa putem asimila pragurile si structurile submerse de linga mal la pescuitul pe bratele Dunarii . Regula se respecta si pe lacurile interioare - zonele de prag sunt adevarate "camine" pentru peste si ele trebuiesc cautate si identificate ca atare . In plus structura fundului de apa este foarte importanta in aceasta conjuctura - pentru ca a pescuii pe namol sau pe fund tare , nisipos , nu presupune aceeasi tactica , iar posibilitatile pescarului de a prezenta nada si momeala intr-o anumit fel sunt diferite . Concluzia este aceea de a nu desconsidera niciodata studiul atent al apelor pe care urmeaza sa pescuiti !
Cel de-al doilea plumb din setul produs de FOX International este , din punctul nostru de vedere , mai important si mai valoros decit fratele sau mai mic . Cel de-al doilea plumb din set , avind o greutate de fix 84 grame , este cel mai potrivit plumb pentru a fi folosit in combinatie cu diverse markere - atit pentru masurarea adincimii apei in care pescuim cit si pentru demarcarea clara a unei zone restrinse pe care urmeaza sa ne plasam nada si momela ."Markerul", avind o greutate de fix 84 grame , este cel mai potrivit plumb pentru a fi folosit in combinatie cu diverse markere - atit pentru masurarea adincimii apei in care pescuim cit si pentru demarcarea clara a unei zone restrinse pe care urmeaza sa ne plasam nada si momela .




Diferenta fata de fratele sau , sus descris , nu este foarte mare - ei avind aceeasi conformatie la baza ; in schimb "markerul" are in plus o tija metalica rigida care ridica vartejul de prindere cu firul principal , la o inaltime de fix 10 cm . Ce castigam in acest fel ? O siguranta sporita ca intr-o balta plina de mal gros , plumbul nostru de marker nu se va scufunda integral si nu ne va face probleme in masurarea apei , sau in interactiunea nostra directa asupra markerului . In opinia noastra acest marker este o mica bijuterie - care ofera ofera siguranta , claritate in manipularea markerului, consecventa in precizia lanseurilor si elimina timpii morti din pescuit . In general timpul alocat nadirii si studierii baltii este destul de mic la majoritatea concursurilor . Plumbul "marker" da posibilitatea de a alcatui repede o montura si de a o folosi atit pentru masurarea apei cit si pentru marcarea ulterioara a locului de nadit si pescuit .
Revenind la masurarea adincimii apei - trebuie specificat ca exista cel putin 2 metode clasice de a face acest lucru , cu intermediul markerelor si a lansetei . Nu insistam asupra acestor tehnici pentru ca ele sunt clasice - dar vrem sa mentionam o tehnica adaptata care da garantia unei acurateti sporite . Hai sa vedem pe scurt in ce consta aceasta tehnica si ce avantaje are vizavi de tehnicile clasice :
· montura folosita este cea clasica - pe firul principal , montam intii "plumbul marker" de la FOX - culisant - apoi 2-3 margele de cauciuc si legam in final printr-un nod Grinner , markerul propriu zis . Pentru markere recomandam "Carp Marker Float" de la Fox pentru vizibilitate maxima si balti curate sau "Weed Marker Float" , tot de la Fox , pentru balti cu vegetatie la suprafata
· lansam spre zona dorita si dam fir mult astfel incit markerul sa iasa la suprafata
· intindem firul bine si verificam corespondenta dintre miscarea firului pe tamburul mulinetei si actiunea markerului pe apa . Daca suntem multumiti cum evolueaza markerul , in sensul ca cea mai mica trasatura a firului se transmite markerului , asta ne indica ca firul nu este incurcat si ca se poate masura apa cu acuratete
· - cunoscind lungimea dintre mulineta si primul inel , recuperam firul liber , multiplu din aceasta distanta . Cind simtim la mina ca markerul a ajuns la plumb asta inseamna ca am terminat de masurat adincimea apei - si facem socotelile . Concret , la un echipamentul la care distanta mulineta - primul inel al lansetei masora 0,70 metri x cate astfel de lungimi de fir am recuperat - socoteala finala ne indica cu acuratete adincimea apei de sub marker . Verificarea o facem eliberind firul si studiind modul in care markerul trage de firul liber . O iesire la suprafata "en-force" si fara incurcaturi ne arata ca nu am avut probleme si masurarea apei s-a facut in bune conditiuni si fara erori
In lipsa de altceva putem folosi "plumbul marker" si pentru explorarea apei - dar nu recomandam sa il folositi daca aveti si alte optiuni , deoarece tija metalica rigida poate cauza la un moment dat neplaceri ( agataturi ) .
Cele prezentate mai sus nu pot diminua meritele altor procedee de studiere a fundului de apa si a adincimii acesteia . Orice metoda este bine venita atit timp cit pescarul stie pe ce apa pescuieste si la ce sa se astepte din partea structurii scufundate . Am vrut numai sa scotem in evidenta , o idee si un set de instrumente moderne care ne pot facilita un astfel de studiu . Restul depinde de priceperea si experienta fiecaruia dintre noi , dar un lucru este cert , niciodata nu strica sa stii pe ce structura pescuiesti . Daca ai si experienta de a interpreta corect rezultatele unui astfel de studiu , succesul nu poate fi prea departe . Fir Intins !

Pescuitul cu naluci artificiale

Foarte multi specialisti in inteparea pradei nu respecta principiul "punerii lin pe apa a nalucii" sau nu se pricep s-o faca. Daca aruncam naluca neglijent, ea o sa cada in apa ca o piatra, din care cauza inafara unui plescanit puternic si zgomotos, se formeaza pe apa cercuri care sperie pestii, in special in locuri putin adanci.

Pentru a plasa cu maiestrie naluca, trebuie in primul rand sa avem un utilaj montat corect: un bat potrivit, o mulineta fiabila, nailon cu diametru corespunzator pentru greutatea nalucii. Nu orice pescar stie cat cantareste naluca pe care o foloseste si ce diametru de nailon i se potriveste. In practica, majoritatea pescarilor folosesc la toate greutatile de naluci doua grosimi de nailon pe doua tambururi, pe care le schimba in functie de greutatea nalucii folosite.

Numai pastrand o proportie ideala intre greutatea nalucii si grosimea nailonului vom avea rezultate bune, astfel:

Greutatea nalucii, in g

3.5-7

7-28

30-38  

Diametrul nailonului, in mm

0.18-0.20

0.20-0.25

0.25-0.30    

Sa analizam acum care este tehnica de punere a nalucii pe apa. In clipa in care naluca se gaseste la o inaltime de cca. 1m deasupra apei, retinem nailonul cu degetul aratator al mainii drepte, permitand nalucii sa cada pe apa. Apoi axecutam cu varful batului o miscare de genul unei ridicari bruste, in scopul pregatirii nalucii pentru impactul cu apa, asigurand totodata ancorele impotriva agatarii de nailon, lucru destul de frecvent.

In faza urmatoare ii permitam nalucii sa se scufunde tinand batul lansetei sub un unghi de 30-40 de grade in raport cu suprafata apei.

In caderea ei pe fund naluca trage liber nailonul, care ramane intins pana in clipa cand aceasta atinge fundul. Nu ne grabim cu "dezlipirea" nalucii de pe fund. Asezarea nalucii pe fund se poate solda cu agatarea ei de o planta, dar totodata constituie si sansa cea mai mare ca pestele sa muste.

Pentru a evita agatarea pe fund, trebuie sa executam cu batul o miscare scurta in sus sub un unghi de 70-80 grade, simultan cu o invartire energica a manivelei mulinetei, restabilind contactul cu naluca, iar batul lansetei in tinem acum sub un unghi de 20-25 grade in raport cu oglinda apei. Naluca purtata in conditii normale nu trebuie sa se tarasca pe fund, ci sa se gaseasca la o distanta de 30-50cm de acesta, mai ales toamna, cand vgetatia a cazut.

Pentru a indeplinii conditia de mai sus, nailonul trebuie infasurat cu o viteza medie. Chiar si cei mai experimentati specialisti in intepare trebuie sa execute asa-numite aruncari de recunoastere pentru a stabili natura fundului si viteza de purtare a nalucii. Purtarea nalucii la distanta de 30-50cm este o arta. Mentinere ei la acest nivel este strict legata de numarul de invartiri al manivelei mulinetei.

Daca la viteza corespunzatoare stabilita pantru infasurarea nailonului, dupa 15-20 de ture ale manivelei mulinetei naluca nu se agata de fund, intrerupem infasurarea si stabilim timpul de atingere de catre naluca a fundului apei(aceastra tehnica nu se aplica nalucilor usoare si neincarcate cu lest). Cand naluca atinge fundul aproximativ in a doua secunda a numararii, Inseamna ca se gaseste la o distanta corecta de fundul apei si se deplaseaza cu viteza corespunzatoare. In schimb daca dupa trecerea a doua secunde de la intreruperea invartirii manivelei, naluca nu atinge fundul, ea trebuie purtata mai incet. Modul mai sus descris nu garanteaza purtarea nalucii la 30-40cm de fundul pe tot traseul, insa permite orientarea ei eficienta.

Purtare nalucii la o distanta corespunzatoare de fund faciliteaza atacarea ei de catre rapitorul care se gaseste in acel strat de apa. Daca intalnim o "lunca" subacvatica, calculam timplul de cadere al nalucii pe vegetatie si apoi ridicam foarte lent. In cazul in care se agata, incercam sa o degajam cu cateva smuciri scurte si, daca nu reusim, trebuie sa ajungem la locul de agatare cu barca. Este interzisa tragerea nailonului, deoarece riscam sa distrugem nu numai mulineta(rotile dintate), ci si batul unditei si nailonul. Daca vegetatia subacvatica se compune din tufe, trebuie sa purtam naluca la marginea acestor desisuri. Purtarea nalucii cu viteze diferite, in scopul de a imita un pestisor bolnav poate duce la atacuri.

Un incepator in tainele pescuitului stiucii care, vazand-o cum urmareste naluca, in mod subconstient de cele mai multe ori inceteaza sa infasoare nailonul, dezamageste astfel rapitorul, deoarece o nada in cadere va devenii o momeala "falsa" si-i va taia pestelui apetitul. Numa prin marirea vitezei de purtare a nalucii ii putem crea impresia ca se gaseste in fata unei victime vii, care incearca sa se salveze chiar printr-un salt in aer. In asemenea imprejurari stiucile prin nalucile aproape din "zbor". De aici rezulta concluzia simpla ca nu trebuie incetinit ritmul de purtare a nalucii, ci mai de graba accelerat in prezenta stiucii care o urmareste.

Pescarii care practica inteparea in mod impetuos, poarta naluca, de obicei, cu o invartitura pe secunda in zona unde se gasesc pestii rapitori, iar pe restul traseului ceva mai lent. Astfel se imita miscarea naturala a pestelui "victima" in apele cu stiuci sau salau.

Nu trebuie sa uitam ca diferita naluci necesita ritmuri de purtare diferite. Tabelul urmator ilustreaza alegerea diferitelor genuri de naluci si ritmul corespunzator de purtare al acestora, in functe de specia de peste vizata

Tabelul acesta nu trebuie insa sa constituie unicul criteriu la alegerea nalucii.

Practica pescuitului cu naluci a dovedit ca rapitorii infometati se arunca orbeste asupra oricarei naluci care se mesca in raza lor vizuala.

La stationar...

Prieteni pescari amatori astazi vom vorbi despre o tehnica de pescuit si anume despre pescuitul stationar al pestilor mari cred ca vin in ajutorul vostru cu aceasta metoda de pescuit .
Se stie ca pestii pasnici mari se prind aproape exclusiv cu lanseta, cu plumb greu sau momitor incarcat cu nada, pe fundul apei. Partide deosebit de atractive se pot face insa si la pluta, daca respectam cateva reguli de baza.
Oricum, trebuie sa recunoastem ca pescuitul la pluta este mult mai spectaculos decat cel cu lanseta, in mare parte datorita faptului ca pescarul va sesiza toate fazele muscaturii din miscarile pe care le descrie pluta. Urmarirea atenta a plutei necesita cu siguranta un efort cu mult mai mare decat asteptarea ca clopotelul de la lanseta de fund sa sune, semnalizand o eventuala muscatura. Insa tocmai acest lucru face pescuitul la pluta pasionant. Pestii pasnici mari stau de obicei la o distanta apreciabila de mal, deci putem exclude din start pescuitul lor cu vergi fixe de 4, 5 metri. Metodele de pescuit cele mai eficiente sunt: pescuitul cu varga rubesiana(ce atinge lungimi considerabile, de 14 metri sau chiar mai mult), si pescuitul in stil sheffield (folosindu-se o lanseta de calitate in jur de 4 metri lungime). Pescuitul la rubesiana este foarte eficace la pestii pasnici mari, acesta fiind de fapt scopul pe care il urmaresc fabricantii de vergi rubesiene. Elasticul interior al rubesienei sustine greutati diferite, in cazul pestilor cu adevarat mari folosindu-se doua sau chiar trei elastice impletite. Principalul avantaj al acestui stil de pescuit consta in aceea ca montura este lansata cu precizie maxima in aceeasi zona, nadita abundent in prealabil. Distanta de pescuit este practic egala cu lungimea vergii, ceeea ce uneori este insuficient pentru a ajunge la locurile mai adanci, preferate de pestii mari. Pescuitul la sheffield are cateva puncte forte care uneori il fac mai eficient decat pescuitul la rubesiana. In primul rand, acest stil de pescuit permite lansari foarte lungi de pe mal, uneori la 30 metri. In lacurile mari si adanci, pestii respectabili ezita adesea sa se apropie prea mult de mal, si dintre stilurile de pescuit la pluta numai sheffield-ul permite lansarea momelii acolo unde circula pestii mari. Un alt avantaj este acela ca, vara sau toamna tarziu, o zi de pescuit la rubesiana poate fi foarte obositoare, fie din cauza temperaturii si necesitatii pescarului de a sta nemiscat, fie din cauza vantului. Confortul este absolut pentru pescarul de sheffield, iar pe de alta parte, in lacurile de baraj, adesea bogate in exemplare mari, numai pluta culisanta care se foloseste in stilul sheffield va face capturile posibile. Pentru a mentine momeala pe fundul apei, si in acelasi timp pentru a nu afecta sensibilitatea liniei de pescuit, este necesara o struna de cel putin 30 centimetri. In cazul pescuitului la sheffield, este neaparat necesara folosirea unei plute cu corpul ingrosat si antena lunga, care este foarte putin influentata de valuri. In afara grupului de plumbi principali, este recomandabil sa existe si plumbi intermediari, care sa poata fi eventual coborati langa ultimul plumb dinspre carlig, daca acesta nu este suficient pentru a imobiliza struna pe fund (pentru ca aici isi cauta hrana crapul, platica, babusca mare, linul).

Nadirea abundenta inaintea partidei de pescuit este poate cel mai important factor de care trebuie tinut cont in abordarea unei partide de pescuit la pestii mari. Cu cit granulatia nadei este mai mare, cu atat aceasta va interesa pesti mai mari (lucru verificat stiintific, si datorat taliei gurii); totodata, o particula mare are un aport de energie mare, in consecinta ea va starni interesul pestilor mari. Selectarea particulelor mari de nada se face cu ajutorul unei site fine, care suprima particulele mici, inutile in cazul de fata.
Un amestec bogat in lipide, proteine si glucide va fi mereu apreciat de exemplarele mari. De aceea toate fainurile grase, ca cea de arahide, sau zahazoase sunt foarte eficace. Adaugarea de turta de floarea-soarelui, de soia poate da rezultate foarte bune. Daca efectul de plutire a nadei poate in unele cazuri sa atraga si mai multi pesti in locul nadit, in cazul babustii efectul este invers, deoarece aceasta nu agreeaza compania pestilor mici, care o pot deranja. Deci, la babusca se foloseste o nada mai inchisa la culoare. Nadirea se face in functie de tipul apei. Pestilor mari, mai ales in lac, nu le place sa fie deranjati odata instalati la nada, si o singura bila de nada aruncata in cursul pescuitului ii poate pune definitiv pe fuga. De aceea este de preferat o nadire masiva la inceput (10, pana la 15 bile mari) si apoi pescuit fara nadire. O alternativa in cazul cand, dupa o anumita perioada, pestii totusi nu mai trag, este nadirea exclusiv cu viermusi, cu ajutorul unei prastii. In acest mod, perturbarea pestilor este minima. Pe de alta parte, pe rau, este imperios necesar uneori ca dupa fiecare “curgere “ a carligului cu momeala sa aruncam o mana de nada, mai ales in cazul pescuitului la platica. Tot pe rau, pescuind la babusca, pentru a selectiona exemplarele cele mai mari, ideal este sa facem o nadire cu o nada usoara, de suprafata, in care inglobam casteri (pupe de viermusi). Nada usoara va fi purtata de curent spre aval, antrenand babustile mici mult in josul raului, pe cind casterii vor cobori rapid spre fundul raului, atragand in amonte babustile mari. Culoarea nadei are o importanta primordiala, mai ales in ceea ce priveste pestii rapitori. Culorile deschise, intense permit selectionarea celor mai mari pesti. Colorarea unei zone a fundului apei in galben sau alta culoare deschisa, puternica face pestisorii mult mai vizibili pradatorilor pe acest fond deschis, si de aceea indivizii de talie mai mica se aventureaza aici mai rar decat cei mari. Trebuie recunoscuta eficacitatea aditivilor, fie ei lichizi (tip Aromix) sau praf. Intre acestia, vanilia ramane unul dintre cei mai folositi si mai eficace. Ideea de baza este ca, indiferent de aditiv, faptul ca acesta este dulce determina nada sa fie foarte apreciata de pestii mari, tot timpul sensibili la aportul energetic a ceea ce ingera. La un apetit mare…momeli mari! Nu ezitati sa propuneti pestilor mari momeli voluminoase, de exemplu un cocolos de pasta, un buchet de viermusi. Unele momeli sunt parca special adaptate pescuitului pestilor mari, cum este cazul ramelor, graului sau porumbului. In plus, se poate incerca combinarea unor momeli de culori diferite, de exemplu vierme si rima, care in acelasi timp ofera un contrast ce atrage pestii mari. Cind pestele trage, este de preferat sa ii dam ragaz sa inghita momeala decat sa intepam prea repede, riscand un rateu.

La rapitor.....

De multe ori, cei care debuteaza din snobism in pescuitul cu naluci, chiar daca si-au achizitionat  echipamentul necesar, nu cred faptul ca un peste poate fi pacalit de niste obiecte trase prin apa. Mai mult decat atat, neofitii, dupa cateva incercari nereusite cu naluci, vor reveni la rame si baboi, jurand ca gustul si mirosul surclaseaza miscarea si culoarea. Din pacate, pentru  acestia pescuitul cu naluci va ramane  o fantasma a revistelor de specialitate.
Rapitorul, fie hiena fie avat, nu poate ataca tinte multiple. El este obligat sa-si focalizeze atentia asupra unei singure tinte, in directia careia sa declanseze atacul cu toata forta si siretenia de care este capabil. Diferenta dintre succes si insucces - atat pentru prada cat si pentru pradator - este in final diferenta dintre supravietuire si disparitie. In acest context, pescuitul cu naluci repune in pagina eterna lupta prada-pradator, schimbandu-i coordonatele, rapitorul devenind la randul sau... prada.
            Sa ne inchipuim un card de carasi “pascand” linistiti in apropierea locului de panda al unei stiuci. Din fundalul vag al adancurilor apare un peste cu un colorit bizar si inot haotic. Este voblerul pe care tocmai l-ati lansat.
            Atentia stiucii se indreapta spre acest intrus, la inceput din pura curiozitate, apoi din... interes. Stiuca va uita de stralucirile aurii ale cardului de carasi si va tasni spre pestele care se apropie sinucigas. O scurta vibratie in varga si restul il stiti.
            Desenul zebrei - ca individ - pare cel putin excentric. Atunci cand sunt insa 100 de zebre, intr-un grup compact si in plina alergare, dungile albe si negre devin, pentru carnasierul care le urmareste, o imagine difuza si inselatoare. Tintele nu mai pot fi separate una de alta, nascand confuzie. Acelasi lucru se intampla si cu obletii care devin prin card o pate argintie in miscare, schimband directia brusc si intr-o perfecta sincronizare. Tehnicile de izolare a indivizilor de restul grupului se bazeaza pe ambuscada (lupii si avatii) sau pe panda si atac fulgerator (ghepardul si stiuca).

Ca o regula a speciilor, rapitorul ataca prada izolata de grup (tinta unica), ce arata si se misca diferit. La pesti, coloritul atipic si inotul dezarticulat (haotic) tradeaza  o prada cu handicap (ranita sau bolnava) ce nu va reusi sa tina ritmul cardului. Aceasta prada ve deveni o victima facila pentru rapitor, fiind rapid aleasa ca tinta de atac.
            Nu cred ca sunt fecvente cazurile in care un leu matur poate fi vazut vanand... soareci, asa cum nici un soim nu va ataca curcani... Evident ca exista o relatie intre dimensiunea prazii si talia pradatorului, asa cum exista o dependenta intre capacitatea acestuia din urma de a captura si consuma acea prada.
            Pestele rapitor va ataca o prada de dimensiuni cat mai apropiate de maximul dictat de rata metabolismului la momentul respectiv.  Cu alte cuvinte, la o rata crescuta a metabolismului (peste activ), rapitorul va alege o prada de mari dimensiuni, iar la o rata metabolica scazuta, prada aleasa va fi de mici dimensiuni.
            Alegerea prazii se face conform conservarii energiei : un peste activ se hraneste intens si va incerca sa faca acest lucru cu un consum energetic cat mai scazut. Practic, vanatoarea (chiar daca este fructuoasa) nu va fi avantajoasa daca prada este de mici dimensiuni.
            Pentru o stiuca de 1 Kg, un caras de 200-300 gr (adica un singur atac) este marele loz castigator. Odata capturata aceasta prada, stiuca se va retrage multe ore pentru a mistui captura. Daca acelasi caras va avea 50 gr, stiuca va trebui sa se intoarca de 3-4 ori la vanatoare, intr-un timp relativ scurt ( ceea ce inseamna consum energetic crescut). Randamentul slab al hranirii va lucra impotriva rapitorului, care va sfarsi prin infometare sau (in cel mai bun caz) va avea o rata de crestere mult incetinita (handicap major in competitia cu ceilalti rapitori). In general, o apa cu stiuci de mari dimensiuni este o apa cu prada de mari dimensiuni. Localizarea rapitorilor mari coincide in astfel de ape cu localizarea prazii pe masura.
            Aerul respirat de fiintele terestre contine 18 %  oxigen, in timp ce apa contine 0,0006 %  oxigen. Asta inseamna 6 unitati de oxigen dizolvat intr-un milion de unitati de apa. Chiar si o reducere de unu la un milion a oxigenului solvit poate fi critica pentru peste, in timp ce o scadere de 2 sau 3 parti la un milion poate fi fatala.
            Temperatura este un alt factor critic, dictand direct nivelul de activitate al pestilor. La 18 C pestii au nevoie de doua ori mai mult oxigen decat la 5 C, deoarece rata metabolismului creste odata cu temperatura.
            Pe de  o parte, un metabolism intens se traduce printr-o cerinta mare de oxigen, pe de alta parte, cantitatea de oxigen din volumul de apa scade cu cresterea temperaturii. Peste un anumit nivel, aceasta contradictie intre cerintele fiziologice ale pestelui si oferta de mediu determina o stare de stress, resimtita printr-o scadere a activitatii, deci a hranirii.
            Crapul, de exemplu digera hrana de patru ori mai repede la 27 C decat la 10 C, hranindu-se deci cu o frecventa de patru ori mai mare, insa inceteaza hranirea la 31 C. Pastravul isi reduce performantele inotului la temperaturi de peste 16 C, pentru a nu mai fi capabil sa captureze un boistean la 21 C.
            Dupa cum se poate vedea, dintre factorii de mediu, oxigenul si temperatura sunt determinanti in stabilirea nivelului de activitate al pestilor. In functie de aceasta rapitorul va fi activ sau slab activ si se se va indrepta spre o prada de mari dimensiuni sau de mici dimensiuni. Puterea atacului va fi direct proportionala cu nivelul activitatii, deasemenea si motivatia de a declansa acest atac.
            Maiestria, in pescuitul cu naluci, este de a determina pradatorul sa renunte la prada cotidiana, pentru a alege intre o rosioara cat se poate de naturala si un vobler (oscilanta). Naluca noastra nu are miros, nu are gust si nici nu poate fi digerata. Ea este o suma de stimuli vizuali, auditivi si vibratori in miscare, ce se va inscrie  - sau nu - in grila de preferinte a rapitorului la momentul respectiv. In cazul in care rapitorul decide ca naluca este o tinta, va face acest lucru nu pentru ca i se pare mai hranitor plasticul, lemnul sau metalul, ci deoarece acea prada are unul sau mai multe elemente care demonstreaza ca este usor de capturat.
            Pescarul alege tipul de naluca, dimensiunea si culoarea incercand sa se inscrie in acea grila despre care am vorbit anterior. Dar asta nu este totul : miscarea (definita in primul rand prin viteza) este un factor decisiv in atac. O naluca prea rapida va fi ignorata, caci este greu de prins, in timp ce o naluca prea lenta poate sa apara nefireasca, nenaturala.
            Cand lansati o naluca trebuie sa fiti constienti ca prin preajma nu exista - sa spunem - numai stiuci, ci si destui pesti care pot deveni oricand prada pentru rapitorul pe care il cautati. Pescuitul cu naluci se bazeaza pe principiul cererii si ofertei, hranirea - ca lupta pentru supravietuire - trebuie sa tina cont de pretul prazii (energia consumata pentru a o captura), calitatea ei (aportul nutritiv) si necesitatea fiziologica a rapitorului la momentul respectiv (nivel de activitate). Daca naluca pe care o manuiti nu respecta aceste principii, ea va fi ignorata de rapitorul care se va duce sa ... cumpere din alta parte, spre detrimentul bussines-ului dumneavoastra.
            Intr-un experiment realizat in U.S.A., au fost eliberati intr-un bazin de mari dimensiuni pesti pescuiti cu naluci si pesti “virgini”, care nu au avut experiente pescaresti. Toti pestii au fost marcati, pentru a putea fi deoasebiti.
            Dupa cateva luni au fost pescuiti experimental (tot cu naluci), in marea lor majoritate, pesti virgini, intr-un raport de 3/1 fata de pestii expusi anterior nalucilor. Dupa un an, un nou pescuit experimental cu naluci a demonstrat un raport de 3/2 intre pestii virgini si respectiv cei  expusi anterior introducerii in bazin. Nici un peste capturat in primul experiment nu a fost recapturat.

O buna parte din pestii expusi au invatat sa se fereasca de naluci. Cei prinsi, eliberati si prinsi din nou, sunt indivizi care in mod natural ar dispare din apa. Acelasi proces de invatare, prin incercare si eroare, intervine pe parcursul vietii unui peste ferind-ul de potentialii pradatori. Informatia acumulata si improspatata prin noi experiente (altfel
apare fenomenul de uitare, ca in experimentul descris) are sansa sa se transmita genetic dealungul a mai multor generatii. Numai cel ce stie sa se fereasca de pericole supravietuieste si transmite caracterul genetic prin reproducere.
            O apa foarte pescuita va avea pesti greu de pacalit cu naluci.  Rezistenta fata de naluca apare in urma unei experiente individuale, ce-i va da posibilitatea pestelui sa-si indeplineasca obligatia fata de specie inca multe primaveri.
            In intreaga populatie a apei respective exista patru tipuri de indivizi : 1. care se feresc de naluci datorita unei experiente anterioare (expusi) 2. care se feresc fara a avea o experienta anterioara (indiferenti) 3. fara a avea experienta (virgini) si vulnerabili 4. expusi si vulnerabili. Cu timpul, o parte din pestii vulnerabili (expusi si virgini) va fi eliminata din apa, tinzand treptat spre disparitie. Dupa cum se poate intui, pestii moderni ajung sa aiba in codul genetic informatii despre naluci, asa cum au despre orice dusman natural.
            Categoria specimenelor indiferente poate fi si ea impartita dupa atitudine in : 1. indiferenta la un anumit tip de naluca 2. indiferenta la toate tipurile de naluci prezente in apa pana la momentul respectiv. Rapitorii care ocolesc un anumit tip de naluca se dovedesc vulnerabili la aparitia unei noi naluci. Cu timpul ei vor fi capturati si eliminati din apa, pentru a ramane grupul celor indiferenti la toate tipurile de naluci folosite. Acestia din urma pot fi insa vulnerabili la aparitia unui tip particular de naluca, ce va deveni “killer-ul” acelei ape. O perioada, naluca se va dovedi infailibila, dupa care va incepe declinul capturilor (in momentul in care toti pesacarii folosesc acest killer).
            Explicatia acestui fenomen are legatura cu procesul de invatare al pestelui ca individ... Vor fi pesti prinsi si eliminati, altii care vor scapa, altii nu vor avea experiente cu naluci. In cele din urma va fi o reactie la nivelul populatiei de rapitori care se va feri de killer. Pestii ce nu au tinut cont de aceasta informatie au sfarsit, mai devreme sau mai tarziu, in tigaie... conform selectiei naturale.
            Fenomenul de invatare sta la baza disparitiei de pe piata a multor naluci faimoase, care au constituit puncte de referinta in pescuitul rapitorilor. River Runt si Lucky 13 (Heddon), Big O (Cordell), Crazy Crawler (Heddon), Trouble Maker (Gudebrod), Shad Rap (Rapala), sunt doar cateva cazuri de extinctie.
            Turblerele sau devonii sunt un exemplu de disparitie a unei intregi clase de naluci, extrem de eficienta la inceputul secolului XX. Folosite intensiv, aceste naluci au fost “invatate” de rapitori si treptat si-au pierdut din atractivitate. Oscilantele, rotativele si voblerele pot fi considerate naluci clasice, care sunt eficiente si astazi tocmai datorita marii lor variabilitati de forme, dimesiuni si culori. Nalucile din silicon si spinner-bait-ul sunt aparitii relativ recente (daca situam inceputul pescuitului cu naluci in deceniul sapte al secolului IXX) si au aparut datorita necesitatii de a acoperi pescuitul rapitorilor slab activi si - respectiv- de a explora structurile impenetrabile pentru nalucile clasice.
            Vor exista probabil voci care vor cere indepartarea tuturor... “martorilor” din ape. Asta inseamna abolirea eliberarilor indiferent de dimensiune, negarea totala a practicilor catch-and-realese si no-kill. Aparent, prin aceasta, procesul de invatare este mult diminuat iar apele vor avea pesti ignoranti si vulnerabili fata de naluci
            Acceptand corectitudinea teoriei lantului trofic (sau web trofic), de la plante la pradatorul final, avem o piramida cu o rata a reductiei de la baza la varf de 10/1.
            O stiuca de 5 Kg, adusa la barca dupa o lupta epuizanta, a consumat pana la acest moment al vietii 50 Kg puiet (neinteresant pentru zootehnistii piscicoli)), pesti ce au avut nevoie de 500 Kg de nevertebrate pentru a se hrani. Existenta acestor nevertebrate este legata de un necesar de 5 tone de plante ca hrana primara...
Transformarea pescuitului (asa-zis sportiv) intr-o casapire fara discernamant a pestilor este pagubitoare, studii extrem de pertinente demonstrand ca presiunea pescuitului cu lanseta astazi, chiar si in ape care nu cunosc braconajul si poluarea, poate fi fatala pentru populatia piscicola. Exista doua aspecte interesante ale acestor studii, legate de rata mortalitatii pestilor repusi in apa si de dimensiunea ideala la care acestia trebuie eliberati.
            In primul rand, s-a demonstrat ca (in conditiile unei manuiri corecte) peste 85% din pestii eliberati supravietuiesc experientei.
            In al doilea rand, este preferabil sa fie retinute exemplarele mici (peste dimensiunea impusa de lege) si sa fie eliberate exemplarele mari. Sunt trei motive pentru a face acest lucru :
            1. In timp ce pestii de mici dimensiuni mai au de asteptat pana sa fie reproducatori eficienti, pestii mari sunt deja apti pentru acest lucru.
            2. Daca, timp indelungat, sunt sacrificati pestii mari si eliberati pestii mici, populatia piscicola din zona va fi formata din exemplare departe de talia maxima a capturilor capitale. Exista (ca si la oameni) pesti lent crescatori si pesti rapid crescatori. Acest proces este inscris in codul genetic si cu timpul vor ramane in ecosistem, pentru a se reproduce, numai exemplarele lent crescatoare. Rezultatul va fi o populatie de rapitori care in mod natural nu este capabila sa atinga prin talie exigentele cerute de un pescuit sportiv de calitate. Este, daca vreti, similar cu indepartarea preponderenta din teren a cervidelor dezvoltate, a trofeelor, lucru ce va duce la alterarea genofondului.
            3. Eliberarea unei capturi capitale da sansa ca acea apa sa aiba un potential sportiv de exceptie.

Specii de pesti

CRAP

In tara noastra crapul traieste in general in ape de ses, in lacuri de acumulare, in Dunare, Delta Dunarii, in anumite riuri cu ape domoale si este unul dintre trofeele cele mai rivnite de pescarii sportivi. In prezent exista mai multe rase de crap (Romanesc, Salonta, Novac ...) care au un comportament relativ asemanator si ca atare le vom discuta la modul global. Crapul este un peste de talie mare, exemplarele mari depasind 35 kg. Temperatura optima de hranire a crapului este de 19 C fapt pentru care primavara si toamna sunt anotimpurile cele mai spectaculoase la pescuitul crapului. Reproducerea are loc in aprilie-mai. Este un peste care se hraneste atit cu vegetale cit si cu viermi, insecte. Nada preferata de crap este pe baza de cereale si arome (anasonul da rezultate bune) iar ca momeli sunt des folosite porumbul conservat, fiert sau crud (de lapte) precum si griul fiert, mamaliga, cocolosul (piine preparata cu diverse ingrediente), boilies, rime, coropisnite, viermusi. Crapul maninca pe fundul apei preferind zonele cu gropi, miloase. La pescuitul sportiv este permisa retinerea exemplarelor cu lungime de peste 30 cm.

CARAS

Raspandit in toate baltile din tara, in Delata Dunarii si lacurile de acumulare, carasul este cel mai popular si indragit peste de la noi. Reproducerea carasului are loc in perioada primaverii, aprilie-iunie. Carasul este un peste de talie medie ajungind pina la 3.5 kg. Dimensiunea minima acceptata pentru exemplarele retinute de pescari este de 15 cm. Modul de hranire este similar cu cel al crapului, hranindu-se atit cu vegetale cit si cu larve, insecte. Nada preferata a carasului este pe baza de cereale macinate in amestec cu arome iar ca momeli mentionam viermusii de carne, rimele, miez de piine, mamaliga etc. Momelile combinate (carcalete din viermusi si mamaliga, rima si mamaliga etc) se para ca sunt cele mai potrivite pentru caras. De regula carasul prefera zonele nisipoase hranindu-se pe fundul apei. 

SOMN

Datorita valorii economice ridicate, somnul este unul dintre cei mai rivniti pesti din tara noastra. Foarte raspindit in Delata Dunarii, Dunare dar si in balti, iazuri si lacuri de acumulare, somnul atinge dimensiuni impresionante fiind raportate cazuri de exemplare de peste 200 kg. In zona capitalei au fost prinse exemplare de 45-65 kg mentionind aici baltile Fundeni-Frunzanesti in care traiesc si exemplare de peste 100 kg. Reproducerea somnului are loc in perioada aprilie- mai; de retinut ca icrele somnului nu sunt comestibile. Dimensiunea minima acceptata pentru exemplarele retinute de pescari este de 50 cm. Somnul este un peste carnivor, fiind denumit si sanitarul baltilor datorita predilectiei sale pentru vietatile moarte si aflate in putrefactie. Somnul vineaza pesti, pasari, broaste si animale mici. Pentru pescuit, nada preferata este carnea alterata sau in singe, ficatul de pasare sau animale, acestea putind constitui in acelasi timp si momeala. Somnul mai poat fi pescuit si la rima groasa (serpeasca), la buchet de viermusi cu mamaliga (exemplarele de circa 1-3 kg.). Zonele preferate sunt cele cu vegetatie abundenta si teren accidentat, stufarisuri acestia plecind la vinatoare in cursul noptii (orele 19-5). Au fost semnalate capturi de somn de 12 kg (batla Fundeni - Frunzanesti) si la ore de zi respectiv 12-14. Rezultate deosebite se obtin daca se produc zgomote in zona momelii cu frecventa sunetelor de 50-150 Hz (sunete joase) obtinute cu ajutorul cloncului (unealta prevazuta cu o cavitate ce se loveste de luciul apei provocind un sunet asemanator dopului scos de o sticla de sampanie). Mai nou, cloncul electronic are mare succes la pescuitul somnului cu lanseta, subiect care va fi tratat special intr-o alta rubrica. 

STIUCA

Este unul dintre cei mai spectaculosi pesti care traiesc in tara noastra, reprezentind trofeul cel mai rivnit de catre pescarii sportivi. Foarte raspindita in Delata Dunarii, in apele de ses, lacuri de acumulare, stiuca poate atinge peste 1 m lungime si 25 kg greutate, fiind semnalate cazuri de exemplare mult mai mari (neomologate insa). Dimensiunea minima a exemplarelor retinute este de 50 cm. In denumirea populara mai poarta numele de catea, ciuca, mirlita etc., in functie si de marimea acesteia. Stiuca este un peste extrem de hraparet inghitind aproape orice-i iese in cale. Este des intilnita in zonele cu ape linistite, limpezi, cu fund curat in care abunda pestii mici. Locul preferat in care vineaza este la apa mica, aproape de mal, printre tufisuri. Sezonul favorit al pescuitului la stiuca este primavara, februarie-martie, respectiv toamna de la sfirsitul lui septembrie pina la inghetul apei, cu precadere in zilele innorate. Temperatura optima a apei, preferata de stiuca, este de 17 C. Stiuca poate fi pescuita bine la undita dar rezultatele cele mai spectaculoase se obtin la pescuitul la naluci, twistere utilizind cirlige nr. 1-3 sau triple nr. 3-6. Momeala naturala da rezultate bune, utilizindu-se in acest sens pestisorii vii fixati atent in montura insa de cele mai multe ori se folosesc, cu succes, momelile artificiale (linguri, voblere, twistere etc). Dupa ce a fost intepata stiuca sta citeva clipe nemiscata dupa care trage puternic. Momentul inteparii si reactia imediata a pescarului sunt esentiale pentru prinderea pestelui. Nu uitati sa folositi cascatorul sau un lemn adecvat cind scoateti cirligul din gura stiucii deoarece aceasta musca deseori cu putere.
Carnea de stiuca este deosebit de gustoasa ceea ce ii confera stiucii o valoare economica ridicata. De asemenea icrele sunt foarte apreciate. In ultimul timp stiuca a fost pescuita intensiv fiind din ce in ce mai rara in baltile de ses.  

SALAU

In tara noastra salaul traieste in mod natural in Dunare, in baltile si afluentii ei cit si in lacuri interioare din zona litoralului. Prin populare acestia pot popula si baltile izolate dar adaptarea acestora este mai dificila. In urma unui experiment de populare cu salau, prin anii '80, balta Fundeni - Frunzanesti era renumita prin capturile de salau prinse de pescarii sportivi insa, dupa citiva ani de la ultima populare specia a disparut complet. Salaul prefera apele limpezi unde isi poate urmari prada in voie. Ca pentru orice peste rapitor, hrana este constituita din mici vietuitoare acvatice si in special pestii mici. Salaul are corpul alungit, rotunjit, subtiat mult spre coada, capul mare, gura larga. Are dinti ascutiti cu cite doi colti ascutiti pe fiecare falca. Culoarea este verde-cenusie iar burta este alba. Pe spate acesta prezinta 8-12 dungi. Salaul poate atinge o lungime de pina la 1 m si 15 kg greutate. Dimensiunea minima permisa pentru a retine salaul este de 50 cm. Reproducerea sa are loc primavara, in lunile martie-aprilie. Pescuitul salaului se poate face cu undita cu fir subtire (0.2-0.3 mm ) sau cu lanseta iar struna va fi din fir de nylon sau din materiale compozite, rezistente, ca si in cazul stiucilor. Momeala cea mai folosita este pestisorul viu si se agata in ac de buza cu virful iesit prin nara astfel incit acesta sa ramina in viata cit mai mult timp. Cirligul va avea nr. 6-8 fiind recomandat un plumb usor (max. 15 g). Pluta va fi lunga (peste 15 cm), confectionata din pene de gisca sau din alte materiale moderne. Salaul musca hotarit, inteparea trebuind sa fie prelungita si ferma. Nu trebuie sa ne grabim la intepare deoarece salaul este lacom si insista mult asupra momelii. La muscare pluta coboara usor pina dispare complet spre adincurile apei. Cind nu se mai vede nimic, dupa un timp, intepam energic. Pe cit posibil vom incerca sa mentinem pestele la suprafata altfel acesta se poate ascunde dupa obstacolele situate pe fundul apei. Sezonul salaului incepe din august si tine pina la inceputul iernii. Orele favorite sunt cele dupa rasaritul soarelui si spre amurg. Salaul se poate pescui si la naluci dar rezultatele sunt in general mai slabe decit la pestisor viu. O descriere a tehnicii de pescuire a salaului puteti gasi si la rubrica Tehnici de pescuit.

BIBAN

Bibanul este una din speciile cele mai raspandite din tara noastra fiind intalnit in ape limpezi si lin curgatoare. Mediul sau preferat il constituie baltile si lacurile dar poate fi intalnit incepand din zona raurilor de deal si pana la Dunare. Este un peste usor de recunoscut datorita aspectului si coloritului sau aparte: trup oval, cu regiunea anterioara inalta, spate arcuit, prevazut cu doua inotatoare apropiate, cea din fata fiind mai mare si tepoasa. Gura este mare, cu dinti mici si desi. Coloritul este verde-cenusiu cu reflexe aramii iar burta cenusiu-alburie cu tente de galben. Pe spate bibanul are 5-9 dungi verticale, inchise la culoare iar inatatoarele abdominale sunt rosii. Dimensiunea medie la maturitate este de 30 cm, cu greutatea de 200 - 500 grame, ajungand in mod exceptional la 60 cm si 5 kg greutate. Bibanul este un peste lacom si se hraneste aproape numai cu hrana vie: pestisori, vietati mici, larve, insecte, melci. Este un peste sedentar. Depunerea icrelor are loc in perioada martie-mai cand umbla asiduu dupa hrana. Locurile preferate de panda sunt cotloanele de langa mal, radacinile din apa. De obicei pornesc la atac ziua, in carduri - intre ape (1-1.5 m adancime). Bibanii traiesc in grupuri ierarhizate, avand in frunte 1-2 conducatori care prefera apele mai adanci, fapt ce genereaza un comportament concurential foarte special. Bibanii inoata foarte repede si urmaresc prada pana la completa ei epuizare. Pe canicula nu este activ preferand apa mai rece, fapt ce face ca bibanul sa fie unul din pestii cei mai activi iarna.
Pescuitul bibanului cu undita este foarte spectaculos. Se poate folosi o varga usoara si lunga, cu fir de 0.18-0.2 mm, cu carlig nr. 3-8 (8 pentru momeli mici, rame). Se recomanda ca momeala sa fie activa (rama vie agitata, pestisor viu) sau agitata de pescar, bibanul fiind receptiv la tot ce tremura. De retinut ca atunci cand prindem mai multi bibani si "toana" se opreste brusc, nu trebuie sa renuntam ci sa avem rabdare deoarece cardurile de bibani revin mereu in acelasi loc.
Pescuitul cu naluci este foarte atragator aducand pescarilor cele mai mari capturi. Lingura va fi armata cu un carlig triplu; s-a dovedit ca nu este necesar sa impodobim carligul cu ciucurei si alte accesorii. Naluca va fi agitata prin miscari ascensionale si apoi scufundari. Trebuie dovedita prudenta la scoaterea bibanului din apa deoarece inotatoarea dorsala deseori ne poate rani. Lupta bibanului este de regula relativ scurta.
Bibanul este un peste valoros, cu carne dulce si este foarte mult consumat sub forma de "saramura", fript pe o tabla si apoi pus in apa sarata. Datorita acestor calitati, braconajul a condus uneori la depopularea masiva a bibanului in numeroase lacuri si balti de ses.

PATRAV

Pastravul face parte din familia salmonizilor. Patravul are o mare varietate de culori rareori fiind intalnite doua exemplare identice. Unii sunt mai deschisi la culoare, verde-albastru pe spinare, argintii pe flancuri, altii sunt cafenii pe spate, aurii pe flancuri si albi pe burta. Cuoarea este influentata de mediul inconjurator. In toate cazurile sunt prezente punctele rosii sau negre din zona flancurilor si spate. Pastravul comun este cel mai raspandit la noi in tara. Ca varietati de pastrav mai mentionam "fantanelul" (Salvelinus fontinalis) - peste frumos colorat, "pastravul curcubeu" (Salmo gairdneri irideus)-cu puncte negre in loc de rosii. Pastravul poate atinge la maturitate o greutate de pana la 6 kg si 70 cm lungime. Marimea legala de pescuit este de peste 20 cm, fiind socotit bun pastravul de cca. 1/2 kg si foarte bun cel de cca. 1 kg.
Pastravul traieste in ape de munti, reci si limpezi, bine oxigenate, cu fund pietros, in special din zona izvoarelor. Temperatura optima a apei este de 10-12 C pentru fantanel si de 14-19 pentru curcubeu. De la 19 C apa devine slab oxigenata si pestele nu mai mananca. La noi in tara il intalnim in unele lacuri montane: Bucura, Gemena, Zanoaga (Retezat), in lacul Galcescu, la obarsia Lotrului si in Lacul Rosu (Gurgiu), acumularile Izvorul Muntelui, Tarnita, Valea Draganului. Locurile preferate de pastrav pentru odihna si panda sunt cotloanele din maluri, golurile dintre stanci si pietre, la radacinile copacilor. Perioada de hranire incepe dupa rasaritul soarelui pana cand se lasa caldura, moment in care patravul se retrage. In zilele noroase acesta poate vana toata ziua. Hrana pastravului este constituita din larve, fluturi, musculite, crustaceii, pestisorii. Nici proprii sai pui nu sunt crutati. Perioada de reproducere este octombrie - ianuarie.
Pescuitul pastravului se face cu undita. Cea mai eficienta metoda de pescuit este cu rama de nisip, de pamant de telina. Metoda nu este acceptata in pescuitul sportiv. Cel mai usor se pescuieste cu rama in apa tulbure deoarece pescarul nu este vazut de peste. Aceasta metoda este pe cat posibil de evitat, fiind socotita de pescari nesportiva. Vom intrebuinta vergi fine, nervoase si usoare. Daca pescuim la "pipait" atunci este bine sa alegem o varga mai lunga si o mulineta adecvata. Pescuitul cu musca artificiala in ape limpezi este foarte raspandit in randul pescarilor, pescuit socotit ca o adevarata arta. In acest caz trebuie sa retinem ca musculitele trebuie sa joace permanent. Pastravul este un peste greu de prins si adeseori il gasim unde nu ne asteptam. Din acest motiv trebuie sa mergem si sa cercetam mai multe locuri preferand deseori zona apelor de tranzit, zona limitrofa apelor turbulente. De ce ? El sta la panda si apa ii aduce mancarea. Alegerea mustei artificiale este cea mai anevoioasa. Intotdeauna trebuie sa analizam mediul si sa alegem ceva ce se potriveste locului ales de pescuit.
In functie de marimea pastravilor putem folosi si linguritele- musca si nalucile. La pescuitul pastravilor mari deseori se utilizeaza ca momeala pestisori vii. Metoda nu numai ca este admisa dar este chiar rcomandata deoarece pastravii mari sunt adevarati canibali, mancandu-i pe cei mici.
Pastravul este un peste foarte apreciat, avand o carne gustoasa. Din acest motiv, din pacate, braconierii nu-i iarta spre nesansa generatiilor viitoare de pescari care nu vor mai avea sansa de a se bucura de acest gen de pescuit, socotit a fi cel mai rafinat.

CLEAN

Cu toate ca este foarte lacom si urmareste orice fel de momeala, este foarte prevazator, inainte de a prinde momeala se invarte prudent in jurul ei. Are vederea foarte buna si se sperie la orice miscare suspecta de pe suprafata sau malul apei. Mananca orice fel de mancare, putand fi momit cu fructe, diferite seminte, paine, insecte, rame, viermusi, muste artificiale, voblere sau cu peste viu. Deseori pandeste sub tufele de pe marginea apei, insecte sau fructe care cad in apa. Exemplare mari mai pot fi prinse sub tufele de pe marginea apelor, in lacurile formate pe marginea apelor curgatoare sau in marile lacuri de acumulare.
Puietul se hraneste cu larvele insectelor din apa, iar adultii se hranesc cu pestisori, cu algele de pe pietrele din apa, cu plantele aduse de apa si chiar cu frunzele salciilor cazute in apa. Hrana acestui peste se schimba de la un anotimp la altul. Primavara mananca larve, rame, scorobeti si pesti, iar iarna larvele depuse pe pietrele din adancul apelor si cu pestisori.
In raurile mari circula mai mult pe mijlocul raului loc unde se simt in siguranta. In raurile mici sta aproape de mal ascunzandu-se sub malurile inalte, in “cuptoare”, in gaurile sapate de ape si in orice alt loc ferit de dusmani. Toamna se retrag in apele mai adanci dar nu raman acolo decat cateva luni, mutandu-se in apele repezi, mai oxigenate, unde gaseste mancare cu usurinta, larvele fiind din abundenta chiar si iarna, supravietuind astfel chiar si in apele inghetate.
Este specific apelor curgatoare traind mai mult in apele repezi de munte, dar se simte bine si in apele linistite de ses. Chiar si in raurile inguste de la campie se pot gasi exemplare de 2-3 kg. Il putem intalni in lacuri, in bratele apelor, in acumularile montane de apa in apropierea locurilor in care se varsa paraiele. Chiar daca este un peste fara valoare economica, dimensiunea minima legala la care poate fi retinut este de 20 cm

Marimi anglo-saxone

Cum noi, pescarii sportivi, ne straduim sa impartasim deja valorile U.E. si NATO (n-am zis NASA-carboane, kevlare, ceramice), cred ca ar fi util sa ne familiarizam cu marimile anglo-saxone intalnite in pescuitul sportiv.
Practic, unditarul roman se intalneste cu acestea in cazul vergilor americane de spin (cele pentru mulineta cu tambur fix) sau cast (pentru mulineta multiplicatoare, se tin cu…inelele.. in sus), englezesti si europene de crap si la majoritatea celor de musca si Sheffield, tot datorita originii englezesti a stilurilor."Chinezeste" scrie uneori si pe rolele de fir americane.
Fara a fi exhausivi, nici corecti pana la zecimala, putem aminti esentialul intr-o aproximatie de bun-simt care sa scoata din ceata pe cei ce n-au avut acces la o asemenea informatie.

Anglo-americanii masoara lungimea vergilor in <> (foot-feet prescurtare ft., simbol<<'>> si in toli, sau inch-i, prescurtare in.,simbol<<">>. Piciorul are 12 toli si cam o treime de metru, de fapt 30,48 cm. De la gaze si apa, tot romanul stie cam cat e de mare tolul. Pentru un calcul mai precis , 1tol= 1in= 25,4 mm = 2,54cm.

Pentru ca da cu virgula, trebuie amintit celor ce nu lucreaza cu socotitorul ca in aritmetica anglo-americana, virgula e punct si vice-versa.
Pentru ca sistemul lor de masura nu e zecimal, o varga nu va avea de exemplu 6,5 picioare ci 6picioare si 6toli, scrise fiecare cu simbolul sau, adica : 6'6", pe romaneste, (6x30,48 + 6 x 2,54) cm = (182,88+15,24) cm = 198,12cm = 1,98m.
Iata cateva echivalente mai des intalnite

Lungime Sistem                                        Lungime Aproximativa

    Anglo-saxon                                                      Sistem metric    
           5'6"                                                                  1,68m 

             6'                                                                   1,83m 

          6'6"                                                                   1,98m

            7'                                                                    2,13m 

            9'                                                                    2,74m

 In toli, (de fapt in fractiuni de tol) se masoara si grosimea firelor. Aici informatia e mai ascunsa, caci unitatea de masura e data implicit, nu explicit. Ei scriu pur si simplu, "dia 0.010" adica "diametru 0,010 inch", adica 0,0254 cm, adica 0,25 mm, cum am spune noi, tot implicit, "da-mi terog un 0,25!".
Beleaua apare cand, din considerente de corelare varga -fir-mulineta, unii producatori nu mai dau grosimea firului, ci doar rezistenta acestuia (6lb, 8lb, etc.). Vom reveni.
Lungimi masurate in "picioare" mai puteti intalni pe afisajele sonarelor, unde se indica adancimea. Grosso-modo, impartiti la trei si aveti aceeasi marime masurata in metri.
Tot o masura de lungime e si yard-ul, simbol <>, plural <>. La origine, "etalonul" fusese distanta masurata intre mana intinsa a suveranului George al nu mai stiu catelea si…varful nasului sau. Ca marime e mai "normala", are 0,93m.
In yarzi se masoara, cel mai des, lungimea firului. E mai simplu, caci pe rolele de calitate, care se vand peste tot in lumea larga, lungimea e mentionata atat in metri cat si in yarzi
Masa se masoara in uncii, simbol <>, 10oz=28,35g. Numele vine de la latinescul uncia (a douasprezecea parte), datorita faptuluica reprezinta a …n-ati ghicit, saisprezecea parte dintr-o livra. Sa mai zica europenii ca noi suntem cei suciti. Cu unciile va intalniti la puterile lansetelor. O varga arunca mase de, sa zicem, 1/2-1oz.,adica 14-28g, nu va speriati, e un fel de 15-30g.
Iata cateva puteri de aruncare uzuale:  
 
Sistem Anglo-saxon                               Sistem International 
      (uncii)                                                      (grame)-aprox

   1/16-5/16                                                         2-9
   1/8-3/8                                                             3-10
   1/4-5/8                                                             7-18
   3/8-1                                                                10-28
   1/2-1 1/2                                                          14-42

Unitatea de masura superioara unciei este livra (1lb=16 oz.). Si aici situatia e englezita rau de tot: se cheama "pound" sau livra, se simbolizeaza <>, la plural <> si e echivalenta cu 453, 59g.
Cu livrele va intalniti la puterile vergilor de crap. Aici este vorba de altceva, si anume de masa ce inconvoaie la unghi drept varga fixata de maner, asemuita in rezistenta materialelor (brrr…) cu o bara incastrata la un capat. O varga inscriptionata 2 1/2lb se incovoaie (indoaie) la 90 cand i se atarna de varf o masa de de 2,5 livre, adica aproximativ 1,134kg.
Dar cel mai des va intalniti cu livrele pe etichetele rolelor de fir sau tresa , unde este data rezistenta la (atentie!) rupere. Un fir de 10lb se va rupe la o tractiune de 10lb forta, adica aproximativ 4,53 kgforta.
Revenim la povestea cu grosimea si rezistenta firelor. Pentru ca tensiunea firului este cea care incarca varga, rezistenta firului este specificata pe varga: 8-17 lb line inseamna ca sistemul varga -fir functioneaza bine pentru un fir de 3,6-7,7kgforta. Mai putin, varga e prea dura si la cea mai mica neindemanare se rupe firul si se pierde naluca sau pestele; mai mult, firul e prea rezitent, vine randul vargii si se pierd banii. Ce grosime va avea acest fir, depinde de calitatea lui. Aceasta modalitate ajunge intr-o mica fundatura la inscriptionarea tamburilor de mulineta; in sistem anglo-saxon, lungime fir (Yds) , ..rezistenta la rupere(lbs.); deci: fie grosimea e implicita (media calitativa a momentului), fie… consumatorul nici nu trebuie sa o cunoasca, folosind o bobina etichetata de asemenea in lbs. Noroc ca inscriptionarea e …subtitrata si in sistem metric, normal, lungime(m)/grosime(mm) fir.
Va mai intalniti undeva cu livrele: la capturile- record popularizate in media de limba engleza: Serghei Bubka, nu saritorul cu prajina, ci crapul mascota de la Sarulesti, are nu 38 de kile, ci…84lbs. Parca e mai mare, nu?
O alta marime, rar specificata in cataloagele europene, dar des in cele americane, este modulul de elasticitate. El arata cat de mult se deformeaza elastic un anumit material. V-ati prins, ne intereseaza la vergi. Cu cat modulul de elasticitate e mai mare, cu atat materialul necesita o forta mai mare pentru a fi deformat elastic. Deci o varga cu aceeasi putere si lungime va necesita mai putin material. Va fi mai subtire si mai usoara. Reversul medaliei:mai fragila la soc si…(mult) mai scumpa.
In sistemul metric, modulul de elasticitatese masoara in daN/mm2, decanewtoni(cam un kilogram forta ) pe milimetru patrat si are valori de ordinul zecilor de mii. In sistemul anglosaxon, se masoara in psi, ca presiunea in pneuri, pounds/square inch, livre pe inch patrat, avand, pentru "carboane" valori uzuale de ordinul zecilor de milioane.
Deci o varga de "37 milions modulus" indica fabricarea sa dintr-un material cu modul de elasticitate de 37 milioane psi.,un carbon bun, echivalent cu un IM6.
De obicei efortul de a "traduce" pe limba noastra marimile inscrise pe produsele pescaresti anglo-saxone este compensat de mult mai marea apropiere de realitate a acestora. Iar despre calitate, amintesc doar vorba - sarita la subtitrare-unui personaj de film, interpretat de Al Pacino: "this kind of shhh…t sales by itself"; "genul asta de…biiip…(sa zicem, marfa) se vinde singura".

Juvelnicul...

Este o componenta e trusei pescarului indispensabila acestuia daca vrea sa se intoarca acasa cu pestii ... proaspeti. Poate fi facut din sarma (mai ales in Delta Dunarii, cu un astfel de juvelnic veti fi siguri ca veti gasi pestele pastrat in juvelnic peste noapte, si nu plecat prin gaura facuta de un sobolan de apa), nylon, ata pescareasca.

Daca doriti sa eliberati la sfarsitul partidei de pescuit pestii prinsi (desi cel mai bine ar fi sa-i eliberati imediat dupa ce i-ati prins si fotografiat), folositi mai degraba un juvelnic din nylon, cu ochiuri cat mai mici. Juvelnicele cu ochiuri mari fac rani la botul si inotatoarele pestilor.

In apele cu lipitori (mai ales lacurile pline de vegetatie), veti avea surpriza sa va descoperiti pestii morti din cauza atacului acestora asupra branhiilor. Solutia consta intr-un altfel de juvelnic, un sac din panza cat mai deasa. Acesta insa are dezavantajul ca nu permite trecerea decat intr-o masura destul de mica a apei.

Diametrul juvelnicului va fi in concordanta cu talia pestilor. Cu cat sunt mai mari, cu atat diametrul ar trebui sa fie mai mare. Bineinteles, niste pesti mai mici nu se vor simti deloc deranjati intr-un juvelnic mai mare.

Lungimea juvelnicului este importanta in cazul in care din anumite motive (mal inalt sau malos, intinsura) nu puteti ajunge la malul apei. Cu cat va fi mai lung, cu atat va fi mai usor sa le dati drumul pestilor 'pe topogan', fara sa va deplasati. O lungime care acopera cam toate cazurile ar fi 2-3 metri.

Intodeauna vom incerca sa punem juvelnicul intr-un loc cu apa adanca, ferit de bataia directa a soarelui, cu un curent de apa care sa permita improspatarea acesteia.

“REC” Crapul RECORD

Locatie : Lates

Echipa : Toma Huluta & Gheorghe Husneac

Data : 17-18 Aprilie 2009

Din dragoste pentru sotiile noastre am hotarat sa nu ne implicam in pregatirea bucatelor de Pasti si sa incercam din nou ….sa prindem pestele de aur si …chiar am REUSIT !!

Partida a inceput in jurul orei 9:30 pe pontonul 2, unde apa este mai adanca si posibilitatile de a realiza capturi mari sunt mai mari.

Diferenta fata de celalata partida la Lates(in afara de schimbarea pontonului) a fost ca dupa ce am lasat sculele si cortul…a trebuit sa ”scoatem” masina de pe balta probabil din cauza unor colegi care nu inteleg regula catch&release de pe aceasta balta.

Primul lucru care l-am facut a fost sa verificam noile echipamente (eu cortul, Toma rod podul) si noile boiliesuri (atat cele solubile home made cat si cele cumparate )

Pentru mine personal partida nu a inceput in cele mai bune auspicii, la prima lansare realizand un “plici”..si una din cele 3 monturi noi realizate luand drumul pierzaniei.. 

 Prima trasatura  a fost destul de tarziu in jurul orei 17:45 si a fost un crap romanesc pe care din graba l-am eliberat fara sa il cantarim..dar a fost evaluat la 5 kg vizual. Binenteles ca in timp ce Toma se lupta cu pestele, eu verificam in continuare cortul …dormind in scaun, dar reusind pe ultimii metri sa il ajut..

  

A doua prezentare a fost de CALIBRU…pe aceeasi montura cu aceleasi boiliesuri la 20 min dupa primul ….crap romanesc de 12,80 kg RECORD atat pentru Toma cat si pentru mine..el la lanseta eu la minciog… drilul a durat cam 20 de minute iar combinatia secreta…”snowman” cu piper si pinapple.. Daca la prima aparitie dormeam dus…si nu l-am putut ajuta pe Toma decat la sfarsit (drilul se cam consumase si era deja pestele la mal) la al doilea am incercat chiar sa filmez…dar din motive tehnice si emotii nu prea a iesit… dar a iesit pestele pe mal… Am avut surpriza sa descoperim ca aveam si public care astepta cu infrigurare sa il vada (ca si noi), drilul fiind destul de greu deaorece pestele a fost foarte luptator si nu a vrut sa “ia aer” mai deloc. La eliberare a primit si un nume de cod, dat involutar de mine..”REC” ca asa scria pe ecran…

    

  

  

  A treia aparitie de MARCA a fost la ora 1 noaptea, moment in care dormeam amandoi dar avertizorii lui Toma au dat desteptarea…siii crap romanesc la 9,44 kg…este drept ca o parte din drill pestele l-a facut singur fiind un pic mai usor de adus la mal, l-am pus in saci de pastrare pentru sedinta foto de dimineata, dar surpriza a fost ca “trage” si noaptea. (aviz amatorilor)

Pana dimineata Toma a mai fost “vizitat” de o salonta la 3kg si 2-3 carasi mai imbracati. Este bine la baltile la care oricum dam drumu la peste pentru ca iti poti permite experiente ce pe alte balti nu iti da mana sa o faci ..cum ar fi sa incerci sa scoti pestele si fara ajutor din partea altcuiva, asa cum vedem la toti specialistii (la televizor) si lui Toma ia iesit la salonta cu toate ca era inca noapte si eu …dormeam de zor.

 

Eu personal pana la plecare nu am reusit decat un caras micutz la …boilies solubil…care e drept mi-a dat ceva emotii ca poate, poate…dar nu a fost sa fie nici in partida asta.

Am reusit sa fim sportivi pana la ultima picatura…Toma nu a fost nici o clipa tentat  sa “duca un peste acasa”, asa cum poate si noi am fost o data tentati sa credem ca inseamna pescuit sportiv, si mai important am demonstrat ca stim sa respectam regulile oricarei balti. O sa incerc sa pun si filmuletele cu momentele eliberarii lui “REC” de 12,80 si a celorlalti (noname) dar trebuie sa reduc un pic fisierele ca sunt prea mari(pestii mari domle).

Concluziile sunt clare …mai venim, balta cu potential. Am avut si surpriza sa se dea de mancare pestelui ….in zona in care pescuiam…si asta pentru ca balta este in administratia unui club de pescuit (Planet Carp) si  pescarii trebuie sa prinda…nu sa vada cum este “strans” pestele intr-o zona inaccesibila. Felicitari celor care administreaza momentan balta!!

Cortul si rod-podul s-au comportat bine (tinand cont ca spre dimineata au fost si cateva picaturi de ploaie) dar cel mai important in aceasta partida a fost “REC” cel pentru care s-a muncit o iarna intreaga si despre care o sa se spuna o sumedenie de povestiri si cine stie poate intr-o zi o sa ne mai intanim cu el pentru ca este (inca) acolo….

Un articol preluat de pe www.solzi.ro

Este o unealtă ajutătoare pentru scos din apă pestele mai mare, care nu poate fi scos prin simpla tracţiune a firului. Se compune dintr-o coadă (mâner), care poate fi şi telescopică, şi o plasă. La cele mai multe mincioguri, cadrul care susţine plasa este pliabil, pentru a fi mai uşor de transportat.

Tehnica introducerii peştelui in minciog este simplă. Minciogul se aşează intr-un loc cu apă ceva mai adâncă (cât să poată fi introdus sub peşte), şi nu se mişcă din acel loc decât atunci când am adus pestele deasupra lui, când cu o mişcare rapidă ridicam minciogul. Nu încercaţi niciodată să urmăriţi peştele cu minciogul, nu veţi face decât să îl speriaţi, şi cu o ultima zvâcnire vă poate scăpa.

De regula peştele se introduce in minciog de la coadă, fiind ţinut cu botul deasupra apei. Pentru peştii destul de mici faţă de diametrul plasei minciogului, aceasta tehnică nu mai este atât de importantă, ei putând fi ridicaţi oricum. Atenţie la peştii mai lungi (ştiucă, somn), care nu 'încap' în minciog. Mai bine îi mai lăsaţi 5 minute după ce consideraţi în mod normal ca i-aţi obosit, şi îi scoateţi ţinându-i cu mâna de opercule. Daca încercaţi să îi scoateţi cu un minciog prea mic pentru dimensiunea lor, în timpul zbaterii cârligul se agaţă de plasă şi buza peştelui se rupe imediat.

In mod normal coada minciogului are 1-1,5 metri, putând fi telescopică pentru un transport mai uşor. Pentru pescuitul în râurile de munte, practicat din apa cu cizme izolante, coada minciogului este tradiţional mai mică, de circa 10-20 cm. La polul opus se situează minciogul pentru pescuitul cu undita rubesiană (9-14 metri), care are de cele mai multe ori o lungime a cozii de până la 4 metri .